EROUL POLSCHI, CONDUS PE ULTIMUL DRUM. MILITARUL BUZOIAN A FOST ÎNMORMÂNTAT LA CIMITIRUL EROILOR

EROUL POLSCHI, CONDUS PE ULTIMUL DRUM. MILITARUL BUZOIAN A FOST ÎNMORMÂNTAT LA CIMITIRUL EROILOR

Sute de persoane, rude îndoliate, prieteni, militari, dar şi simpli cetăţeni l-au condus, astăzi, pe ultimul drum, pe militarul buzoian ucis în Afganistan. De la capela Bisericii Sf. Ştefan din Micro III, cortegiul funerar a străbătut mai multe zone ale oraşului. Slujba de înhumare a fost oficiată de şase preoţi, la bisericuţa din lemn a Garnizoanei Buzău. Sublocotenentul Ciprian Ştefan Polschi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Eroilor.

inmormantare 4În jurul prânzului, în bisericuţa din curtea Comandamentului, a fost oficiată slujba de înmormântare a militarului Ciprian Ştefan Polschi.

Sicriul a fost purtat pe umeri chiar de către camarazi de la unitatea la care soldatul a activat, Batalionul 52 Operaţii Speciale.

După slujbă, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Eroilor. La un moment dat, dintr-un elicopter militar care a survolat Calea Eroilor, au fost aruncate zeci de flori.

A urmat momentul înhumării eroului ucis în Afganistan, mormântul lui Ciprian Polschi fiind alături de cele ale altor militari buzoieni căzuţi la datorie în teatrele de operaţii.

Sublocotenentul Ciprian Polschi a fost înmormântat cu onoruri militare. Trei salve de foc au fost trase de un pluton format din cinci soldaţi.

Joia trecută, când efectua o misiune administrativă, buzoianul, şofer al Comandamentului NATO din Kabul, a fost ucis, în urma unui atac cu o maşină-capcană.

Ciprian Polschi a fost avansat în grad post-mortem şi decorat de preşedintele ţării. A fost desemnat şi cetăţean de onoare al Buzăului. Tânărul militar avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și