Sâmbăta, de Ziua Veteranilor, la Smeeni a fost dezvelit Monumentul Eroilor din Teatrele de Operaţii. Lucrarea a fost ridicată în memoria sublocotenentului post mortem Iulian Dumitrescu, originar din localitate, şi a sublocotenentului post mortem Adrian Vizireanu. Familiile celor doi eroi căzuţi în Afganistan au sponsorizat construirea monumentului.
Sâmbătă, 11 noiembrie, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, la Smeeni a avut loc o ceremonie militară de omagiere a tuturor eroilor căzuţi în misiunile din afara ţării.
Cu acest prilej, a fost dezvelit şi Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii, ridicat în memoria sublocotenenţilor post-mortem Iulian Dumitrescu, originar din localitate, şi Adrian Vizireanu.
Monumentul Eroilor, ridicat prin grija familiilor sublocotenenţilor post-mortem Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu, a fost dezvelit de Paula Vizireanu, soţia eroului căzut în Afganistan, şi de generalul Gheorghiţă Vlad.
După ceremonialul religios, membrii familiilor şi oficialităţile prezente şi-au exprimat omagiul şi recunoştinţa veşnică faţă de toţi eroii români căzuţi în cadrul operaţiunilor militare externe.
La ceremonie a participat şi preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi din Teatrele de Operaţii, plutonierul adjutant principal Marius Apostol.
El a reuşit să scape cu viaţă din Afganistan, după ce a fost rănit, împreună cu alţi patru camarazi. Din păcate, doi dintre ei şi-au pierdut viaţa şi fac parte dintre eroii înscrişi în lista gravată pe monument.
Generalul de brigadă Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi al Garnizoanei Buzău, a subliniat faptul că „statuile, mormintele şi locaşurile de odihnă ale eroilor şi martirilor neamului sunt pentru trupul ţării ca icoanele în casele noastre”.
Cei 29 de eroi căzuţi la datorie în Teatrele de Operaţiuni, ale căror nume au fost încrustate pe monumentul de la Smeeni, vor rămâne de-a pururi în memoria românilor.
Patru dintre aceştia au fost şi vor rămâne fiii Buzăului. (Corneliu Floriceanu)


