Elevii sau, după caz, părinţii au dreptul, prin noul regulament şcolar, să conteste rezultatele evaluărilor scrise şi să solicite cadrului didactic să justifice modul în care s-a efectuat notarea.
Dacă argumentele prezentate de profesori nu sunt considerate satisfăcătoare, reclamanţii pot solicita în scris directorului unităţii de învăţămînt reevaluarea lucrării scrise.
Pentru soluţionarea cererii de reevaluare, directorul este obligat să desemneze două cadre didactice de specialitate, care vor recorecta lucrarea scrisă.
Media notelor acordate de cei doi profesori neutri va fi nota finală a lucrării . Reprezentanţii inspectoratului şcolar speră totuşi că acest punct nou din regulament nu va atrage după sine o avalanşă de contestaţii şi cereri de reevaluare.
Dacă diferenţa dintre nota iniţială acordată de profesorul de la clasă şi nota rezultată în urma reevaluării este mai mică de un punct, contestaţia va fi declarată nulă iar în catalog se va trece prima notă. Noul regulament a intrat în vigoare de pe 13 Ianuarie, dată la care a fost publicat în monitorul oficial.


