Elevii buzoieni sunt încurajați să poarte negru la școală, săptămâna aceasta. Este o formă de protest adoptată la nivel național, față de ridicarea pragului notei de la care se poate acorda bursă de merit.
Ministerul Educației a decis să modifice pragul mediei pentru acordarea bursei de merit de la 8,50 la 9,50. Astfel, numărul beneficiarilor va scădea drastic. Hotărârea a stârnit revoltă în rândul elevilor, iar Consiliul Național al Elevilor a adoptat o serie de proteste menite să convingă responsabilii Ministerului Educației să revină asupra deciziei. Și Consiliul Județean al Elevilor s-a alăturat protestelor.
Între timp, pe această temă, au loc negocieri la nivel central.
La nivelul județului Buzău ar fi sute de elevi care și-ar pierde dreptul la bursă de merit, dacă ordinul Ministerului Educației va rămâne în vigoare.



