Înfrângere neaşteptată pentru Gloria în ultimul meci amical disputat. Surprind mai ales proporţiile scorului, Gloria pierzând cu scorul de 5-1, după ce la pauză divizionara C din Câmpina a condus cu 1-0.
De notat că de la Gloria au lipsit mai mulţi titulari, dar şi că formaţia din Câmpina e una destul de puternică, aproape de nivelul unei formaţii din liga a doua. Două dintre golurile prahovenilor s-au marcat în ultimele 5 minute.
Supărat după înfrângere, antrenorul Viorel Ion a anunţat că se va despărţi de câţiva jucători veniţi în probe şi care nu au confirmat.
În primele două meciuri amicale, Gloria a obţinut o victorie, 1-0, şi un egal, 0-0, într-o dublă cu Juventus Bucureşti, formaţie din liga a treia.
Gloria: Sârbu – Drăguţ, Bârsănel, Dăniţă, Scarlat – Marcu, Mihăescu – Voicu, Creţu, Nicola – Gafiţa. Au mai evoluat Gherasim – Bobe, Alexandru, G. Ion, Moise, A. Damian. Antrenori: Viorel Ion şi Romeo Bunică.


