“DOMNULE MINISTRU…” – Mesajul critic al unei educatoare din Buzău

“DOMNULE MINISTRU…” – Mesajul critic al unei educatoare din Buzău

Ieri au reînceput cursurile școlare, dar nu toți elevii au revenit în bănci. În orașul Buzău, toate unitățile de învățământ desfășoară ore online, săptămâna aceasta. O tânără educatoare din Buzău, care predă la o grădiniță din București, a publicat un mesaj video pentru ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, pe care îl critică pentru decizia de a diferenția modul de învățare, de la reluarea cursurilor.

Absolventă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” și a Facultății de Litere din cadrul Universității București, buzoianca Teodora Nicula îi cere ministrului Educației să fie mai responsabil când ia o decizie și să se aplece mai mult asupra realităților din unitățile de învățământ.

Nu în ultimul rând, educatoarea din Buzău îi solicită ministrului Câmpeanu să analizeze mai bine urmările la care s-a ajuns din cauza învățământului online.

Mesajul video, postat ieri pe pagina de facebook a tinerei din Buzău, are zeci de comentarii și distribuiri și a adunat pe pagina sa de youtube, “Educație cu destinație”, sute de vizualizări și multe reacții.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și