
Clarisa Maftei este administrator al asociaţiei PT2 din Micro 5 de mai bine de cinci ani.
Locatarii blocurilor din asociatie o considerau un om cinstit şi aveau incredere totala.
În urma unui control al Primăriei Buzău au ieşit la iveală mai multe nereguli, printre care şi faptul că femeia a decontat la asociaţie un bon de casă din care reieşea că îşi cumpărase pastă de dinţi, şampon şi burete de baie din banii locatarilor.
Acest lucru i-a înfuriat mai tare pe locatari decât lipsa din casierie a peste 60 de milioane de lei vechi de lei.
Chiar dacă faptele au fost constatate şi imputate de organele de control, femeia îşi recunoaşte doar o parte din vină.


