Zeci de căruţaşi şi liceeni, din Verneşti, au fost prezenţi azi la întîlnirea cu celebrul Ardiles, din Las Fierbinţi.
Actorul şi cântăreţul Mihai Mărgineanu a stat, azi, de vorbă cu elevii şi căruţaşii din Verneşti.
Cel care dă viaţă personajului Ardiles li s-a adresat şi căruţaşilor, de data aceasta în calitate de participant la trafic. Din aceeaşi postură a ascultat şi doleanţele posesorilor de atelaje, nemulţumiţi, la rîndul lor de felul în care sunt trataţi pe şoselele patriei.
Edilii din Verneşti consideră acţiunea de bun augur. Instituţiile de invăţămînt din localitate sunt situate în preajma DN10, şosea de-a lungul căreia s-au produs, în ultimii ani, mai multe accidente.
Tot azi, Mihai Mărgineanu a mers şi la un liceu din Rm. Sărat pentru a discuta, pe teme de circulaţie, cu elevii.
(Andrei Solomon)


