Deputatul buzoian Andi Cristea, ales vicepreședinte al Comisiei speciale pentru sprijinirea aderării României la OCDE

Deputatul buzoian Andi Cristea, ales vicepreședinte al Comisiei speciale pentru sprijinirea aderării României la OCDE

Ieri, deputatul buzoian Andi Cristea (PSD) a fost ales vicepreședinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

,,Este o onoare și o responsabilitate să reprezint interesele românilor în acest demers important. Aderarea la OCDE va avea un impact semnificativ asupra economiei noastre, generând locuri de muncă, atrăgând investiții și îmbunătățind nivelul de trai. Ca membru OCDE, vom beneficia de experiența și colaborarea cu alte state membre, lucru care ne va ajuta să dezvoltăm politici economice și sociale sustenabile. Mă angajez să muncesc din greu pentru a ne atinge acest obiectiv strategic și să colaborez cu toți actorii politici pentru a realiza viziunea unei Românii prospere și dezvoltate., a transmis parlamentarul buzoian.

Ce este Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

,,OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.

OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al doilea Război Mondial. Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.

Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.” – Sursă info: site Ministerul Afacerilor Externe

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și