Actorii Teatrului „George Ciprian”, împreună cu membrii Jandarmeriei Călare, reconstituie de câţiva ani încoace sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Buzău. Este unul dintre evenimentele istorice cu care Buzăul se mândreşte. Cuza a fost atât de mulţumit de primirea buzoienilor încât a hotărât să rămână şi peste noapte.
Şi anul acesta, cu ajutorul Jandarmeriei Române, actorii Teatrului Geoge Ciprian au reuşit să reconstituie unul dintre momentele de marcă din istoria oraşului Buzău.
După ce a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, în drum spre Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza a poposit şi la Buzău.
Garda călare, alcătuită din jandarmi echipaţi în uniformele specifice acelei epoci, a deschis drumul domnitorului
Actorul Vlad Trifu, care la interpretat pe Cuza, a intrat semeţ pe poarta muzeului, stăpânind cu siguranţă armăsarul din frâu şi făcându-l să danseze, spre încântarea celor prezenţi.
Discursul înflăcărat al domnitorului i-a emoţionat încă o dată pe toţi cei prezenţi, dovedind că sentimentul unirii este încă treaz în sufletul românilor.
Tot atunci, domnitorul a primit şi delegaţia unioniştilor buzoieni, care au contribuit la alegerea sa şi ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce fusese ales la Iaşi.
Se pare că lui Cuza i-ar fi plăcut atât de mult primirea buzoienilor încât a hotărât să rămână şi peste noapte la Buzău, deşi era aşteptat la Ploieşti. (Corneliu Floriceanu)


