Publicat la: 23.01.2019. 18:38 / 1.217 views

CRIZĂ DE MEDICI LA CONTAGIOASE. SECŢIA NU ACOPERĂ GĂRZI NON-STOP

În plin sezon de gripă şi afecţiuni respiratori, la Secţia de Boli Contagioase a Spitalului Judeţean nu poate fi asigurată prezenţa în permanenţă a unui medic. Unii pacienţi sunt ţinuţi în camere izolate, până a doua zi, când pot fi consultaţi de un specialist. Conducerea Spitalului Judeţean a încercat în repetate rânduri să rezolve criza de doctori infecţionişti.

spital gripa 4În această perioadă, Secţia de Boli Contagioase este suprasolicitată din cauza numărului mare de pacienţi cu afecţiuni respiratorii, unii dintre ei având suspiciuni de gripă. Uneori, însă, persoanele care ajung la secţie nu pot fi consultate şi diagnosticate din cauza lipsei de medici. Problema a fost semnalată şi de responsabilii Direcţiei de Sănătate Publică, la întâlnirea de ieri cu medicii de familie şi medicii şcolari. 

În prezent, la Secţia de Boli Contagioase, doar doi din cei cinci infecţionişti activează, ceilalţi trei fiind rezidenţi.

Pentru a rezolva criza de specialişti, Spitalul Judeţean de Urgenţă scoate periodic la concurs un post.   

În ultima perioadă, numărul prezentărilor şi internărilor la Secţia de Boli Contagioase a crescut.

Până acum, autorităţile au raportat doi pacienţi cu gripă confirmată de laborator şi alte nouă cazuri clinice, aflate sub monitorizare. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!