Şedinţa Delegaţiei Permanente a organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal s-a aflat pe agenda de lucru a liderului penelist Crin Antonescu.
Acesta a fost prezent azi la întâlnirea din Sala Mare a Consiliului Judeţean, însoţit de fostul ministru al transporturilor, Ramona Mănescu. Aceasta a fost desemnată candidat pentru alegerile europarlamentare din regiunea noastră.
Preşedintele Crin Antonescu a declarat că PNL are toate şansele să-şi îndeplinească targetul de 25% din voturi la nivel naţionalile europarlamentare şi să obţină 8 fotolii de europarlamentari.
Delegaţia Permanentă a PNL Buzău numără 191 de membri. Totuşi, în sală au fost peste 500 de penelişti care au susţinut echipa de campanie care se va ocupa de alegerile europarlamentare.
Echipa este coordonată de deputatul George Scutaru. De strategia electorală se va ocupa un departament condus de Cristi Bîgiu, iar de compartimentul juridic va răspunde Dorin Bădulescu, înscris şi el pe lista europarlamentarilor.
Zeci de tricouri şi steaguri galbene, ovaţiile şi aplauzele furtunoase ale celor peste 500 de penelişti au creat o atmosferă de sărbătoare şi de încredere în reuşita Partidului Naţional Liberal Buzău la alegerile pentru parlamentul european.



