Lumea văzută prin obiectiv

       Costin iubeşte fotografia. Deşi este doar clasa a IX-a, a participat deja la zeci de concursuri consacrate (Pixoto, LicArt, F64 etc.), obţinând numeroase premii.

       Zilele trecute, de pildă, a câştigat premiul I la concursul „Iarna fără zăpadă”, organizat de F64 – publicată iniţial în „Viaţa Buzăului”, fotografia premiată înfăţişa condiţiile dramatice în care trăiesc cinci copii şi doi adulţi din Budişteni, comuna Costeşti. L-am invitat să scrie despre pasiunea sa.

“În fotografie, cel mai mic lucru poate fi cel mai bun subiect”, spunea un mare fotograf francez, Henri Cartier-Bresson. Eu am crezut, se pare, în afirmaţia asta încă înainte de a o auzi. Fotografia a fost o pasiune pentru mine de când eram mic de tot. Făceam mereu „poze” cu aparatul părinţilor mei, iar apoi încercam să le prelucrez – ziceam eu – în cele mai ciudate moduri. Am început să mă împrietenesc în adevaratul sens al cuvântului cu fotografia în iarna lui 2011, când am primit primul meu aparat semiprofesional. 

Pe parcursul aventurii mele am cunoscut oameni interesanţi (nu doar pentru obiectivul aparatului), am trecut prin diferite situaţii, unele amuzante, altele de-a dreptul periculoase. Am  învăţat din ce în ce mai multe, urmărind pagini ale unor mari fotografi din ţară şi din afară, mergând la diferite workshop-uri şi primind sfaturi de la fotografi profesionişti (cărora le sunt recunoscător, în special lui Cristian Mîrza). Dar cel mai mult am învăţat fotografiind oricând aveam ocazia, oriunde mergeam.

Una dintre cele mai mari provocări legate de fotografie a apărut când, vara trecută, am avut şansa să mă plimb timp de o săptămână pe străzile Londrei cu aparatul de gât.  Înainte de plecare, am căutat fotografii din locurile în care urma să merg. Am înţeles imediat faptul că Londra e un oraş diferit din toate punctele de vedere, dar am preferat să decid la faţa locului ce voi fotografia – iubesc instantaneele, nu fotografiile plănuite dinainte.

Ajuns acolo, am fost cucerit imediat de magia oraşului. De când am ieşit din aeroport, am fotografiat aproape fără oprire. Am încercat să surprind atmosfera oraşului, expresiile feţelor, starea de spirit a oamenilor; i-am fotografiat în situaţii obişnuite – mâncând, bând, vorbind la telefon, mergând pe stradă, stând…

Îmi place în mod special una dintre fotografii. Țin minte că mergeam pe Oxford Street, o stradă aglomerată din centrul Londrei. Eram cu ochii în toate părțile. La un moment dat am văzut, într-un loc mai retras, un bătrân împreună cu câinele său. Nu avea sticle de băutură în preajmă, nu deranja trecătorii cerşind, având doar o mică borsetă în faţă. Se vedea imediat grija pe care o avea pentru „tovarăşul” lui – un câine curat, aparent bine hrănit. Dacă priviţi fotografia, nu se poate să nu observaţi două lucruri: poziţia celor doi, arătând intimitatea dintre stăpân şi animal, precum şi starea de spirit comună: o tristeţe amestecată cu resemnare. Am făcut o fotografie rapid și am plecat, încercând să nu dau buzna în universul lor.

Dincolo, însă, de experienţele din străinătate, m-am simțit bine întotdeauna fotografiind în Buzău, întrucât aici sunt şi mă simt acasă. De cele mai multe ori, buzoienii m-au ajutat. Îmi doream într-o zi să prind apusul de undeva de sus și nu știam cum să fac. După ce mi-am făcut „texte” de câte cinci minute pentru a-l convinge pe adiministratorul unui bloc să-mi permită să urc, m-a lăsat după primele cinci cuvinte. Poate că în Buzău nu găsesc provocările unui oraş ca Londra, dar atât timp cât pot surprinde sentimentele și emoțiile buzoienilor prin lentilele mele, mă simt ca în cel mai mare oraș.

Costin Fetic, clasa 9 J

Puteţi vedea mai multe fotografii pe https://www.facebook.com/CostinFeticPhotography