Acum am vrea să vă relatăm pe larg povestea unuia dintre cei 4 copii ai familiei ajutată de Crucea Roșie. Are numai 10 ani, este un copil inteligent, vorbăreț și își iubește enorm cei trei frați. Suferă de cardiopatie ischemică, iar acum a luat și hepatită. Vivian este în clasa a IV a și cel mai mult iși dorește un telefon ca să își poată face și el lecțiile on-line cu colegii săi.
Pe Vivian, copilul zglobiu, inteligent dar extrem de matur l-am găsit la poartă. Ne-am imprietenit repede și s-a oferit să ne arate porumbeii pe care îi crește din pasiune. Este vorbăreț dar se întristează când l-am întrebat de școală. Este clasa a IV la Școala Grigore Baștan și de când cu învățământul on-line nu mai poate participa la ore alături de colegii săi pentru că nu are nici telefon, nici tabletă. Este nevoit sa transcrie după ce frații săi își termină orele.
Vivian este bolnăvior, are cardiopatie ischemică și hepatită, dar nu se gândește deloc la el. Cedează în fața fraților atunci când vine vorba despre telefonul mamei, singurul pe care pot participa la ore. Dacă îl întrebi îți răpunde rușinat că și-ar dori enorm un telefon al lui.
Dacă există buzoieni care sunt dispuși să cedeze un telefon unui copil care vrea să ajungă “ceva mare”, pot lua legătura cu Crucea Roșie care deține toate informațiile cu privire la caz. (Mirela Copariu)


