Meci facil doar la prima vedere, pentru HC Buzău. “Lupii” merg la Chiajna, pentru confruntarea cu Steaua, o echipă de tradiție, dar care face un sezon teribil, fiind aproape de retrogradare. Pentru militari, o înfrângere ar echivala cu dezastrul.
Cei din conducerea clubului buzoian afișează un optimism rezervat, întrucât nici lotul Stelei nu este lipsit de valoare. Tocmai din acest motiv, poziția din clasament a capitolinilor este o enigmă pentru toată lumea.
Pentru HC, o victorie ar însemna consolidarea unui loc trei la care mai nimeni nu spera în startul sezonului. Buzăul este pe 3, cu 49 de puncte, unul mai mult decât Minaur Baia Mare.
Meciul dintre Steaua și HC este programat mâine, de la 15.00 și va fi transmis în direct pe PRO Arena.