ARUNCARE DE SĂGEŢI ŞI ÎMPROŞCARE CU VOPSEA.
Vineri 3 aprilie, Jandarmeria Română împlineşte 165 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, Ispectoratul de Jandarmi Buzău a organizat o serie de activităţi sportive şi de divertisment în care au fost implicaţi şi jurnaliştii buzoieni.
Prima probă, cea a aruncării săgeţilor, de această dată „neotrăvite”, a avut reguli simple iar jurnaliştii s-au dovedit a fi destul de îndemânatici.
Pentru întrecerea de paintball, regulile au fost ceva mai complicate iar măsurile de precauţie mai drastice.
Echipe de câte doi jurnalişti au trebuit să se împroaşte reciproc cu tot felul de vopseluri ca să împiedice capturarea steagului de echipă. Cei care s-au dovedit mai versaţi au reuşit să cucerească steagul concurenţei.
Deoarece jurnaliştii de la Campus au avut alte misiuni de luptă şi nu au putut participa la întreceri, primele locuri la darts şi paintball au fost ocupate de colegii de la TVSAT.



