S-a finalizat, în mod oficial, reabilitarea celor două corpuri ale sediului Instituției Prefectului – Județul Buzău. Astăzi, a avut loc semnarea procesului verbal de recepție finală a lucrării.
Anunțul a fost făcut la Campus TV de către prefectul Liliana Sbîrnea. De săptămâna viitoare, instituția își va putea relua activitatea într-o clădire complet modernizată.

Sediul Prefecturii dispune de sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, prin surse regenerabile de energie, precum și sisteme eficiente de climatizare și iluminat. De asemenea, s-a lucrat la refacerea întregii izolaţii termice şi hidrofuge.

Prefectul Liliana Sbîrnea a mai făcut un anunț important. Serviciul Pașapoarte va reveni în sediul Prefecturii în maximum o lună. În perioada lucrărilor, acest serviciu public a funcționat în sediul de pe strada Simila în care își desfășoară activitatea și Serviciul Permise și Înmatriculări Auto.
Cele două corpuri ale Instituției Prefectului Buzău s-au reabilitat în cadrul unui proiect în valoare totală de peste 4 milioane de euro, finanțat prin Programul Național de Redresara și Reziliență al României.