Cei mai tineri pugilişti de la academia de box a lui Bogdan Dinu au urcat ieri în ring, într-o competiție de final de an. Atât cei inițiați, cât și puștii care n-au auzit niciodată gongul, au încrucișat mănușile și la final au primit medalii și diplome.
La fel ca anul trecut, copiii antrenați de Bogdan Dinu s-au bucurat de o experiență inedită la final de an. Având în vedere condițiile impuse de pandemie și penuria de competiții naționale, greul buzoian a organizat ad-hoc un concurs pe categorii de vârstă, dedicat viitorilor pugiliști care se antrenează în sala Golden Gym. Pentru unii dintre copii cele câteva minute petrecute în ring au constituit o premieră, ei neavând ocazia de a participa la un turneu oficial.
Dacă în general la turneele pugilistice participă copii peste 10 ani, ieri, au avut ocazia de a încrucișa mănușile și copii mai mici. Bogdan Dinu este de părere că aceste minicompetiții au darul de a-i roda pe micuții boxeri pentru turneele naționale.
În numai 3 ani de activitate, secția condusă de Bogdan Dinu a adus la Buzău 9 medalii la campionatele naționale.
(Andrei Solomon)
> > > > > VIDEO < < < < < <




