Deunăzi, trecând prin centru, m-a mirat imaginea unor băieţi care se căzneau cu picamerele să facă ferfeniţe bordurile proaspăt scoase din pământ.
Borduri bune, din mozaic, rezistente de zeci de ani. Ca un om care am cap şi uneori îl şi folosesc m-au năpădit brusc trei gânduri.
Cel mai obraznic vrea să mă facă să cred că la mijloc e o afacere şi că prin înlocuirea bordurilor, unul sau mai mulţi, încasează în bunul stil românesc nişte bani frumoşi.
Apoi, m-am gândit că poate nu schimbarea bordurilor erau prioritară la Buzău, câtă vreme multe străzi şi trotuare sunt pline de gropi.
Câte lucruri, mult mai utile, nu se puteau face pentru urbe cu miliardele cheltuite pe borduri. La final, mi s-a făcut milă de ele, bietele borduri.
În loc să fie distruse cu atâta mânie, poate c-ar fi fost mai bine să fie urcate într-o remorcă şi montate pe alte străzi din oraş, care nu au borduri.
De pildă, pe cele din Simileasca, unde s-a adoptat un sistem fără borduri, iar riveranii îşi prelungesc acum casele pe trotuar.
Cineva, mai cârcotaş ca mine, spune că noile borduri au totuşi o calitate importantă. Nu ţin decât câţiva ani. Şi pot fi schimbate din nou. Ce e trainic nu mai e bun.
AURAȘ TEREACĂ
