Zilele trecute premierul Victor Ponta a făcut o vizită de lucru în municipiul Buzău. În luările de cuvânt, şeful Guvernului a afirmat în două rânduri că este foarte bucuros că rata şomajului la Buzău e sub 1 la sută.
Afirmaţia repetată a primului ministru a stârnit nedumeriri printre cei care au fost prezenţi la întâlnire, dar şi replici ale politicienilor locali din opoziţie.
Conform datelor primite de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din oraşul nostru, aflăm că adevărul se află undeva la mijloc.
E drept că numărul şomerilor este în continuă schimbare, funcţie de oferta de muncă existentă. Dar de această dată, cifrele ţin cont, probabil, mai mult de campania electorală decât de realitatea din oraş, unde locurile de muncă sunt mult mai puţine decât cererea.



