Jurnalul Campus TV
MĂSURI DE PREVENŢIE LA BLOC. SE PUN COVORAŞE CU DEZINFECTANT LA FIECARE SCARĂ
Asociaţiile de proprietari sunt obligate prin decizia Comitetului Local Pentru Situaţii de Urgenţă Buzău să implementeze măsuri speciale de prevenţie împotriva molipsirii cu noul coronavirus. Încă înainte de emiterea…
AMENZI PENTRU TRANSPORTATORII DIN JUDEŢ. NEREGULI GRAVE, DESCOPERITE DUPĂ CONTROALE INOPINATE
Vehicule neechipate cu dezinfectanţi, călători în picioare şi tineri plecaţi pur şi…
PODUL DE LA VADUL PAŞII, PE ULTIMA SUTĂ DE METRI. TERMENELE VOR FI RESPECTATE
Pentru sfârşitul lunii aprilie sunt anunţate lucrări complexe de montaj la cele…
OMAGIU, PENTRU AMBULANŢIERUL SUCEVEAN. AU SUNAT SIRENELE ÎN TOATĂ ŢARA
Ambulanţele şi-au pornit la unison sirenele azi, la douăsprezece fix, în semn…
CONTRACTELE SPORTIVILOR DE LA GLORIA, SUSPENDATE. ATLEŢII VOR FI PLĂTIŢI DE AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ
Momente grele şi pentru cei aproape 200 de sportivi de la Gloria…
PESTE 500 DE BUZOIENI, ÎN CARANTINĂ. SUB 2.000 DE PERSOANE, IZOLATE LA DOMICILIU
Autorităţile raportează încă o creştere a persoanelor aflate în carantină instituţionalizată, la…
APROAPE 200 DE BUZOIENI, AMENDAŢI. AU ÎNCĂLCAT PREVEDERILE ORDONANŢELOR MILITARE
Aproape 200 de buzoieni au fost amendaţi, ieri, pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor…
ZECI DE MII DE MĂŞTI, REPARTIZATE LA BUZĂU. VOR FI ÎMPĂRŢITE ANUMITOR CATEGORII DE PERSOANE
Ajutor important pentru cei aflaţi în prima linie, dar şi pentru categoriile…
SE TOARNĂ PILONII. PODUL DE LA METALURGICA ESTE ÎN GRAFIC
În luna ianuarie a acestui an au început lucrările de reabilitare şi…
DORA GAITANOVICI, CADOU PENTRU BUZOIENI. PIESE CELEBRE, DIN SUFRAGERIA ARTISTEI
Buzoianca Dora Gaitanovici se alătura artiştilor care şi-au mutat activitatea în mediul…



