Unul dintre cele mai logevive evenimente culturale ale oraşului, Zilele Bibliotecii Vasile Voiculescu, va fi marcat, săptămâna aceasta, printr-o serie de work-shop-uri, colocvii şi sesiuni de referate, pe diferite teme. Manifestările au debutat azi, cu o masă rotundă, pe tema optimizării relaţiei dintre şcoală şi biblioteca publică.
Instituţia buzoiană, aflată la ceas aniversar, va fi vizitată mâine, de reputatul critic literar Dan C. Mihailescu. Criticul va susţine, în incinta bibliotecii, un colocviu intitulat „Ce rost(uri) mai are înţelepciunea”, o pledoarie pentru resursele inepuizabile ale cărţii. Cea de-a treia zi a aniversarii va fi rezervată elevilor, pentru o sesiune de comunicare şi referate despre viaţa şi opera lui Vasile Voiculescu.
Manifestările din cadrul Zilelor Bibliotecii Vasile Voiculescu au fost deschise cu o masă rotundă, sesiune în cadrul căreia bibliotecari şi profesori au discutat despre optimizarea relaţiei dintre şcoală şi bibliotecă.
Au fost trecute în revistă atât soluţiile viabile, adoptate deja, cât şi problemele cu care se confruntă instituţiile de învăţământ, în încercarea de a le stimula elevilor dorinţa de lectură.
Zilele Bibliotecii Vasile Voiculescu este unul dintre cele mai longevive evenimente culturale buzoiene. (Andrei Solomon)


