Moș Nicolae i-a invitat pe copiii buzoienilor să urmărească gratuit piesa de teatru „Cenușăreasa”, un spectacol producție proprie a Teatrului „George Ciprian”. Peste 700 de copii au urmărit cu sufletul la gură personajele din basm și au reacționat ori de câte ori s-au implicat în acțiune. După cele două reprezentații, toți copiii au fost așteptați la ieșirea din sală cu cadouri dulci.
De Moș Nicolae, copiii buzoienilor au fost invitați la Teatrul „George Ciprian” să vadă spectacolul cu piesa „Cenușăreasa”.
Piesa de teatru, realizată în producție proprie după basmul cu același nume a avut două reprezentații, la orele 10 și și 12, iar vizionarea a fost gratuită.
După terminarea spectacolelor, copiii au fost întâmpinați la ieșirea din sală de emisarii de la Consiliul Județean ai lui Moș Nicolae, care le-au dăruit copiilor din partea Moșului pachete cu dulciuri.
Peste 700 de copii s-au bucurat astăzi de un spectacol minunat realizat de Teratrul „George Ciprian special pentru ei și au primit în avans mici cadouri de la Moș Nicolae care, anul acesta nu a împărțit nicio nuielușă.
În zilele de 10, 11 și 12 decembrie, la Teatrul „George Ciprian” copiii sunt invitați să participe la un „Mic dejun cu Moș Crăciun”, între orele 9 și 12, când cei mici vor cânta colinde și cântece de iarnă , vor recita poezii și vor primi cadouri de la Moșul.




