Cabluri aeriene. Consilierii au aprobat introducerea lor în canalizații

Cabluri aeriene. Consilierii au aprobat introducerea lor în canalizații

Deși Primăria Buzău a impus termene în timp pentru coborârea cablurile aeriene în canalizațiile subterane, nu toți cabliștii s-au conformat. Kilometri de cabluri acoperă cerul orașului, chiar dacă pe străzile recent reabilitate au fost amenajate canalizații speciale. Edilii precizează că „orice cablu aerian instalat care nu respectă noul cadru normativ va fi tăiat și eliminat.”

În ședința anterioară a Consiliului Local Municipal din 28 august consilierii municipali au aprobat în unanimitate condițiile tehnice și economice de acces la rețeaua de canalizații subterane existentă, destinată instalării de rețele publice de comunicații electronice.

Primăria a început să construiască canalizații pe toate străzile care au fost reabilitate încă din anii trecuți.

Pe unele dintre ele cablurile au fost deja coborâte în subteran, precum pe Calea Eroilor, strada etalon a Buzăului, în timp ce alți cabliști încă nu le-au mutat, chiar dacă Primăria le-a acordat termene de timp.

Începând din momentul aprobării proiectului toate companiile de telecomunicații și operatorii de rețele sunt obligați să respecte prevederile Hotărârii CLM din 28 august 2025.

”Orice cablu aerian instalat care nu respectă noul cadru normativ va fi tăiat și eliminat.

Facem apel la toți operatorii să își programeze de urgență lucrările de introducere a cablurilor în canalizațiile subterane, pentru a evita măsurile coercitive”, precizează viceprimarul Ionuț Apostu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și