Consiliul Județean Buzău vine în sprijinul echipei de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, calificată la o competiție internațională programată luna viitoare, în Statele Unite.
Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Buzău, a fost adoptat un proiect care prevede acordarea unui sprijin financiar, din bugetul județului, în valoare de 200.000 de lei. Așa cum era de așteptat, proiectul la fost adoptat cu unanimitate de voturi. În aceste condiții, întreaga echipă de robotică de la Colegiul Hasdeu, care numără aproximativ 20 de membri, va putea face deplasarea în America.
O importantă sumă de bani fusese deja strânsă în contul echipei de robotică, printr-un demers al Fundației Comunitare Buzău. În doar câteva zile, mai multe societăți comerciale, dar chiar și persoane fizice, au donat, în total, peste 100.000 de lei, fapt care demonstrează că performanța școlară, dar nu numai, este apreciată așa cum trebuie de comunitate.
După ce în primăvară a câștigat locul III la Campionatul Național FIRST Tech Challenge, echipa „Heart of RoBots” a fost acceptată la competiția internațională de robotică „Chicago Robotics Invitational”, la care și-au anunțat prezența aproximativ 40 de echipe de liceeni de toate colțurile lumii.