„BUZĂU IUBEŞTE TEATRUL”. UN NOU FESTIVAL DE TEATRU LA „GEORGE CIPRIAN”
Anul acesta se va desfăşura prima ediţie a noului Festival de Teatru „Buzău iubeşte Teatrul”. Este o continuare a festivalului de până acum, „Gala vedetelor – Vedeteatru”, a cărui ultimă ediţie a fost anul trecut. Începând de anul acesta, evenimentul cultural reinventat de Teatrul de Proiecte „George Ciprian” va avea ca temă iubirea, în toate formele ei.
Între 20 şi 27 mai, oraşul noastru va fi gazda festivalului de teatru „Buzău iubeşte teatrul”, un eveniment cultural conceput şi realizat de teatrul de Proiecte „George Ciprian”.
Noul eveniment cultural este un concept nou, care va fi construit anul acesta pe baza unora dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din dramaturgie.
Festivalul „Buzău iubeşte teatrul” este conceput pe baza unui proiect semnat de actualul director interimar al instituţiei, Gina Chivulescu care, în zilele următoare va susţine un examen pentru funcţia de director plin.
Indiferent de cine va câştiga concursul, aceasta speră că festivalul buzoian va continua şi în anii următori.
În afara poveştilor de dragoste pe care buzoienii le vor putea urmări pe scena teatrului, din program vor mai face parte şi spectacole pentru copii, reprezentaţii studenţeşti şi întâlniri interactive cu oameni de teatru.
Nici marile vedete nu vor lisi şi pe scenă vor urca, rând pe rând, mari actori, printre care Victor Rebengiuc, Maia Morgerstern, Mariana Mihuţ ori Claudiu Bleontz. Prima piesă din festival va fi Romeo şi Julieta, pusă în scenă de teatrul Metropol din Bucureşti si se va juca sâmbătă, 20 mai, de la ora 19.
Biletele vor costa 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi şi studenţi. (Corneliu Floriceanu)