Plantat de domnul Mihai Vasile din Cernătești în primăvara anului 1990, imediat după revoluția din 89, bradul de Crăciun a fost tăiat după 34 de ani pentru a străjui centrul Municipiului. El este de aceeași vârstă cu democrația din România și va fi împodobit și iluminat chiar de Ziua Națională.
Astăzi a sosit la Buzău primul dintre cei doi brazi care vor avea rolul de pomi de Crăciun anul acesta.
Exemplarul care este montat în fața Palatului Comunal a fost adus tocmai de la Cernătești și a juns la destinație într-o formă perfectă.
Cu ajutorul unei macarale bradul a fost ridicat cu grijă de pe trailerul auto cu care a fost transportat și a fost fixat în lăcașul construit special cu câțiva ani în urmă.
În fiecare an, brazii donați de buzoieni buzoienilor vin cu câte o poveste pe care viceprimarul Apostu, cel care și-a asumat descoperirea celor mai frumoși brazi de Crăciun, o împărtășește tuturor cu mare drag.
Cel de-al doilea pom de Crăciun, la fel de frumos și de bogat ca cel din Piața Daciei va împodobi Târgul de Crăciun.
Exemplarul a fost donat de un cetățean din Sudiți, Gherăseni.




