„Domnu, v-am vazut la tv, vrem să vă zicem ceva. Gardianul nu ne lasă pe terenul şcolii. Vrem să ne jucăm cu mingea. E sîmbătă, doar azi putem, că-n rest avem lecţii. Dar, nu ne lasă să intrăm. Ziceţi şi dvs., unde să ne jucăm ? Că-n jurul blocului e plin de maşini!”. Aşa i s-a adresat deunăzi subsemnatului o ceată de copii nemulţumiţi.

„Da, aşa e. Elevii n-au voie să intre în curtea şcolii. Dacă le cade poarta-n cap ? Că s-a întâmplat. Abia aşteptaţi voi, de la presă, ca să faceţi scandal” a confirmat interdicţia inspectorul şcolar general, Geta Burducea.
Şi mai categoric a fost primarul Boşcodeală: „Da, copiii din cartier nu au dreptul să intre în şcoli în week-end pentru a practica sportul. Ce era pe timpul copilăriei nostre nu mai e valabil. Nu mai e ca-n urmă cu 40 de ani. De fapt, nici atunci nu era legal. Ştiţi de ce se întâmplă lucrul acesta ? Ca să nu se accidenteze! Copiilor nu li se dă voie, decât cu însoţitor. Dar, întrucât profesorii de sport nu vin şi elevii au interzis pe teren”.
În concluzie, înţelegem că deoarece administratorul şcolii nu-i în stare să sudeze temeinic ţevile porţii ori să prindă gardul împrejmuitor, astfel încât să nu cadă peste elevi, e mai bine a se fereca şcolile.
Şi apoi, aceiaşi şefi din învăţământ, administraţie şi politică, prin diferite conferinţe şi simpozioane, se vor văicări că noile generaţii sunt obeze, anemice, nesănătoase, fără vlagă, că stau la calculator toată ziua etc.
Cine are dreptate în această polemică, decide fiecare dintre cititorii acestor rânduri.
Poate ar fi bine, ca această măsură, a închiderii şcolilor în week-end, să fie bine cumpănită, iar decizia să fie luată într-un cadru mai larg, după o serioasă dezbatere publică.
Şi nu doar de către unii, arbitrar, pe seama faptului că ei sunt în funcţii de conducere şi că aşa le e mai comod.
Auraş Tereacă




Sunt total de acord ca scolile care au terenuri de sport in aer liber sa fie deschise pentru practicarea sportului. Nu toata lumea isi permite sa inchirieze teren de sport doar ca sa arunce la un cos de baschet, de exemplu, ca sa nu mai vorbesc ca acest sport nu este inca foarte cunoscut la noi in tara si aceste terenuri pot fi rampa de lansare pentru tineret.