Târgul de Toamnă Verneșteană s-a bucurat de un real succes, chiar dacă s-a aflat la doar a doua ediție. Sărbătoarea a reunit întreaga comunitate într-un eveniment plin de culoare, voie bună și aromă autentică de toamnă.
Au participat fermieri locali, care si-au etalat cu mâindrie produsele. Legumele proaspăt culese, zacusca, gemurile și alte zeci de preparate delicioase au fost veritabili magneți pentru vizitatori. Vizitatorii au avut la dispoziție mici și bere, două ingrediente care nu pot lipsi de la un târg.
Nu au lipsit nici apicultorii din zonă, veniți la eveniment cu tot soiul de produse care mai de care mai speciale.
Iar dacă vorbim despre tradiții, meșteșugarii au fost prezenți cu oale, străchini și alte produse autentice românești, făurite de artizani din județ, dar și din zonele limitrofe Buzăului
Nu au lipsit spectacole de muzică și dans popular, susținute de ansambluri locale și invitați speciali. Daniel Trifu, un adevărat verneștean prin adopție, a fost capul de afiș al programului artistic.
Toamna Verneșteană a fost, de asemenea, o oportunitate de socializare și de întărire a legăturilor comunitare. Fie că sunt verneșteni plecați în alte părți ale țării sau turiști, toți cei care au participat s-au bucuat de ospitalitatea și tradițiile locale, într-o celebrare a belșugului și a spiritului comunitar.
Nici cei mai mici dintre vizitatori nu au fost neglijați. Poneii, păsările exotice, dar și un tobogan gonflabil au stat la dispoziția copiilor.