BĂUT LA VOLAN, A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI. A IZBIT PUTERNIC O DUBĂ AFLATĂ LA SEMAFOR

BĂUT LA VOLAN, A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI. A IZBIT PUTERNIC O DUBĂ AFLATĂ LA SEMAFOR

accident garaUn buzoian în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.  Miercuri seară, tânărul se afla la volanul unui autoturism cu volan pe dreapta, deplasându-se dinspre spitalul CFR înspre gară. Ajuns în dreptul Penny Market, tânărul a izbit puternic din spate o dubă care aştepta la semafor, după care a plecat de la locul faptei ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Deşi maşina sa era făcută praf, tânărul a continuat să conducă până pe strada Filantropiei, acolo unde a fost prins de poliţişti. O dâră groasă de ulei a fost lăsată de la locul impactului până în intersecţia în care maşina a cedat. În caz contrar, crede şoferul dubei, bărbatul ar fi continuat să fugă de poliţişti, pentru a scăpa basma curată.

Politistii l-au dat jos din maşină şi au înţeles imediat că tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Urcat în dubă şi dus la audieri, şoferul vinovat a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv. Imediat, şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe de sânge.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și