Examen al maturităţii, ieri, pentru elevii duo-ului George Timiş & Vasile Tudose. Gloria a disputat, la Izvorani, un amical cu fosta campioană Astra Giurgiu. Gruparea din Crâng a pierdut onorabil, dată fiind diferenţa de valoare dintre cele două echipe, cu 0 la 5.
Şeful grupării roş-albastre s-a declarat mulţumit după partida de ieri, disputată în compania Astrei Giurgiu, în ciuda înfrângerii la scor, 0 la 5. Chiar dacă fotbalul jucat de Gloria a fost unul bun, diferenţa de valoare şi un penalty acordat gratuit, în ultimele momente ale meciului, au tranşat partida în favoarea fostei campioane.
Pe lângă comportamentul onorabil, Gloria putea să înscrie, în al doilea mitan, la ocaziile ratate Câmpeanu sau Muşat. Pe parcusul celor 90 de minute, George Timiş a rulat tot lotul
Buzoienii au fost cei solicitaţi de staff-ul lui Edi Iordănescu, pentru un amical la Izvorani, în pauza competiţională cauzată de amicalele echipei naţionale. În alegerea Gloriei au contat şi relaţiile bune cu Astra, dar şi faptul că antrenorul Bogdănel Pîrvu este buzoian. (Andrei Solomon)


