Cea de-a doua ediție a concursului ”Bătălia Cărților” va avea înfruntarea finală, online, pe 4 noiembrie. Concursul de citit este organizat de Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. În finală sunt înscriși în total 39 de elevi de gimnaziu și liceeni.
Concursul ”Bătălia Cărților”, organizat de Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu” se apropie de final,
Concurenții își ascut săbiile care, în acest al doilea ”război” al cititului sunt doar instrumentele de scris, și se pregătesc pentru pledoaria finală.
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu și liceenilor iar, anul acesta, la cea de-a doua ediție a ”Bătăliei Cărților” a fost adăugat și un concurs de lectură în limba franceză, doar pentru adolescenți.
La această finală care, din cauza pandemiei se va desfășura online, concurenții vor trimite la Biblioteca Județeană câte o pledoarie pentru cartea pe care o susțin.
În pledoarie este recomandată cartea preferată de fiecare dintre concurenți, care vor prezenta argumentele pentru care propun cartea pentru a fi citită și de alții.
De asemenea, vor trebui să răspundă la un set de întrebări din toate cărțile care trebuiau citite obligatoriu, pentru a se verifica dacă, într-adevăr, concurenții le-au citit pe toate.
În finala de pe 4 noiembrie se vor înfrunta 25 de elevi de gimnaziu, 11 de liceu și 3 cititori în limba franceză.


