Bani europeni pentru reabilitarea clădirii SJU Buzău. Alte trei clădiri din județ vor fi modernizate cu fonduri UE

Bani europeni pentru reabilitarea clădirii SJU Buzău. Alte trei clădiri din județ vor fi modernizate cu fonduri UE

Clădirea Spitalulului Județean de Urgență Buzău va fi consolidată și reabilitată termic cu bani europeni, dar și de la bugetul județului. Convocat în ședință extraordinară, Consiliul Județean Buzău a adoptat astăzi o hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor corp C1 și C14 – Spitalul Județean de Urgență Buzău”.

La finalul ședinței, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, a anunțat că proiectul a fost trimis, astăzi, în vederea aprobării finanțării în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.

Tot astăzi, au fost trimise spre finanțare, cu bani europeni, alte trei proiecte ce vizează consolidarea și reabilitarea energetică a unor clădiri din județ: Centrul Militar, Serviciul Județean de Ambulanță, ambele din municipiul Buzău, dar și un corp de clădire de la Spitalul Pârscov, care, pe viitor, ar putea găzdui o secție exterioară a Spitalului Județean, pentru servicii de îngrijiri paliative.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a clădirii Spitalului Județean este de 228,7 milioane lei, dintre care mai bine de jumătate sunt fonduri europene, restul cheltuielilor fiind asigurate din bugetul județului.

Durata de execuție este de 34 de luni iar lucrările sunt complexe. Se are în vedere consolidarea structurală și anveloparea termică a clădirii, înlocuirea completă a tâmplăriei exterioare, dar și a instalației electrice și sanitare, precum și dotarea cu sisteme eficiente de iluminat și climatizare.
Clădirea Spitalului Județean Buzău, de pe B-dul Stadionului, a fost inaugurată în 1973.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și