De mai mulți ani, o hotărâre a Consiliului Local Municipal Buzău interzice circulația autovehiculelor în week-end pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Interdicția este valabilă din primul week-end al lunii aprilie, până pe 31 octombrie al fiecărui an. Chiar dacă măsura nu este pe placul tuturor, buzoienii o respectă, cu mici excepții.
Week-end-ul trecut a fost și primul din acest an în care a început să funcționeze o hotărâre anterioară a Consiliului Local Municipal, care interzice circulația automobilelor pe segmentul dintre Casa Albă și Poarta Crângului.
Interdicția este valabilă de sâmbătă, de la ora 12, până luni dimineața la ora 4, la fiecare sfârșit de săptămână, până pe 31 octombrie 2022.
Măsura nu se aplică în cazuri excepționale, pentru autoutilitarele de intervenții ale serviciilor de utilitate publică, atunci când acestea au în funcțiune mijloacele luminoase și sonore de avertizare.
Cei care locuiesc în blocurile de pe bulevard pot ajunge la domiciliu prin aleile Stejarului și Crângului, pe ambele laturi ale bulevardului.
De asemenea, se poate ajunge la parcarea din spatele Colegiului Spiru Haret prin Aleea Crângului, unde sensul unic nu funcționează sâmbăta și duminica.
Segmentul de bulevard cuprins între Bulevardul Nicolae Titulescu și Bulevardul Mareșal Averescu este rezervat în fiecare week-end buzoienilor care ies la promenadă și, în special, copiilor care se pot plimba în voie cu bicicletele ori rolele.
Automobiliștii au posibilitatea de a folosi străzile Spiru Haret, Bulevardul Stadionului, Bulevardul Titulescu și strada Democrației, ca variante de trasee alternative pentru a străbate această zonă a orașului.
Conform unui proiect de regenerare urbană, finanțat din fonduri europene, a cărui realizare ar putea dura câțiva ani, acest segment al bulevardului urmează să devină strict pietonal pe toată perioada anului.


