Victorie importantă, pentru HC Buzău. Lupii, care plecau cu statutul de outsideri în meciul disputat la Sfântu Gheorghe au reușit să infirme orice pronostic, învingând dramatic, cu 29 la 28 pe Minaur Baia Mare. Grație victoriei de azi, HC încă speră la o clasare în play-off.

După parcursul modest de la finele lui 2020, puțini se așteptau la o evoluție atât de bună a Lupilor buzoieni. Elevii lui Pero Milosevic plecau din start cu șansa a doua, contra unei echipe obișnuită cu aerul tare al primelor locuri din Liga Zimbrilor.
După un început bun, în care au condus cu doi la zero, buzoienii n-au putut menține ritmul. La mijlocul primei reprize, băimărenii au trecut în avantaj, mărindu-și diferența până la 15-12, scor înregistrat la pauză
Repriza a doua a fost un adevărat motagne russe, cu ambele echipe având momente de grație, în care au înscris câte 3-4 goluri, fără să primească. Momentul psihologic al partidei s-a consemnat în minutul 50, atunci când Buzăul prelua conducerea, după ce, la un moment dat, băimărenii avuseseră avantaj de cinci goluri pe tabelă.
Lupii au continuat, până aproape de final, să-și fructifice toate atacurile, ratând un singur șut, prin internaționalul de tineret Ionuț Broască, în ultimul minut al partidei. Era deja tardiv, astfel că Minaur n-a mai putut întoarce scorul.
În cele din urmă, Buzăul s-a impus cu 29 la 28, o victorie puțin scontată, având în vedere pozițiile celor două combatante din clasament. Grație celor trei puncte acumulate azi, HC poate spera la un loc în play-off. (Andrei Solomon)


