Aproape 3000 de absolvenţi vor susţine, luna aceasta, cel mai important examen al vieţii. Pentru unii dintre ei, emoţiile vor fi mai mici, deoarece vor susţine bacalaureatul a treia sau chiar a patra oara. Pentru această categorie de candidaţi este instituit, deja, un sistem de plată al examenelor.
Dintre cei aproape 3000 de absolvenţi înscrişi la examenul de bacalaureat, 400 au absolvit în promoţiile anterioare, dar au ratat examenul maturităţii. Dacă primele două încercări vin cu titlu de gratuitate, cei care se înscriu a treia sau a patra oară la bacalaureat trebuie să achite o taxă. Potrivit metodologiei, concurenţii au dreptul să susţină examenul de bac, fără taxe, de cel mult două ori. Din fericire pentru absolvenţii picaţi în anii trecuţi, ei vor trebui să susţină numai probele pe care nu le-au trecut în sesiunile anterioare. Candidaţii eliminaţi din examen nu vor avea dreptul să susţină bacalaureatul în următoarele două sesiuni.
Azi s-a stabilit că în judeţ for funcţiona zece centre de examen, dintre care şapte în municipiul reşedinţă de judeţ. Candidaţii se vor aşeza în bănci la liceele Hasdeu, Eminescu, Economic, Moisil, Sportiv, Pedagogic şi Marghiloman. Alte două centre vor fi la Râmnicu Sărat, în incinta liceelor Ştefan cel Mare şi Alexandru Vlahuţă şi unul, la Pătârlagele.
Examenul de Bacalaureat va începe pe 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba Română. (Andrei Solomon)


