Articole publicate de: Campus TV Buzau
ÎN VIZITĂ LA DACI. BUZOIENII AU VIZITAT SÂMBĂTĂ CETATEA DE LA PÂRSCOV
Sâmbătă, cetatea dacică de la Târcov, comuna Pârscov, şi-a deschis în premieră porţile pentru public. Însă, din cauza ploii şi a noroiului, şantierul arheologic s-a dovedit o ţintă greu de…
A ÎNCEPUT „EVALUAREA NAŢIONALĂ”. ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A AU SUSŢINUT EXAMENUL LA LIMBA ROMÂNĂ
Emoţii mari astăzi. la prima probă din cadrul Evaluării Naţionale a elevilor…
BAC-UL A CONTINUAT CU EXAMENUL LA LIMBA STRĂINĂ. CA SĂ SCAPE DE EMOŢII, UNII AU ŢINUT POST
Potrivit calendarului examenului de bacalaureat, în această saptamina are loc evaluarea competenţelor…
ACŢIUNE “VERDE” CU OASPEŢI DIN STRĂINĂTATE. PROIECT DE 15 MII DE EURO DIN FONDURI EUROPENE
Este cel de-al doilea proiect cu bani europeni derulat de Centrul de…
VIITORUL BUZĂU A REUŞIT PROMOVAREA ÎN LIGA A TREIA !
Aseară, pe teren neutru la Slobozia, Viitorul Buzău a reuşit promovarea în…
CEL MAI SĂRAC BUZOIAN. IATĂ ÎN CE CONDIŢII MIZERE LOCUIEŞTE
Gheorghe Răţoi trăieşte într-o colibă la marginea comunei Verneşti şi dintr-o pensie…
ACCIDENT CU TREI AUTOTURISME IMPLICATE AZI PE STR. SPIRU HARET
Accident in aceasta dupa amiza pe Strada Spiru Haret. Şoferul unui autoturism…
AVION ATERIZAT PE CÂMP LA BOBOC DUPĂ CE I S-A OPRIT MOTORUL. PILOŢII N-AU PĂŢIT NIMIC, DAR AVIONUL A SUFERIT AVARII LA SISTEMUL DE RULARE
Tragedie evitată astăzi la şcoala de piloţi de avion de la Boboc.…
S-A ARUNCAT ÎN CANALUL DE IRIGAŢII. SINUCIGAŞUL A RECURS LA GESTUL EXTREM CHIAR ÎN FAŢA SOŢIEI
Bărbatul şi soţia sa plecaseră către casă după ce fuseseră în vizită…
DESTINAŢIA DELTĂ. DELTA DUNĂRII ESTE CEL MAI IMPORTANT OBIECTIV TURISTIC
Sezonul concediilor a început deja şi cei care nu şi-au făcut încă…


