AURA MASCATĂ. SINGURA FEMEIE DIN TRUPELE SPECIALE ALE IPJ BUZĂU

AURA MASCATĂ. SINGURA FEMEIE DIN TRUPELE SPECIALE ALE IPJ BUZĂU

O plecare obişnuită de la bază a unui echipaj din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al Poliţiei buzoiene. Ceea ce nu se poate observa la prima vedere e că printre mascaţi se află o femeie. Aura activează de anul trecut în trupele speciale. S-a integrat şi adaptat repede în cadrul grupului de profesionişti de la S.A.S. Buzău.

mascataA atras-o demult ideea de a fi luptătoare în echipa mascaţilor buzoieni. Pregătirea fizică bună, ca fostă sportivă de performanţă, dar şi ambiţia au ajutat-o să se înroleze în trupele speciale.

Şi-a dorit atât de mult să lucreze la SAS, încât şi-a întrerupt concediul pentru creşterea copilului, la şapte luni după ce a născut un băieţel. Aura nu a vrut să rateze ocazia de a activa la mascaţi.

Cariera în cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale presupune şi obligaţia de a fi disponibil la orice oră pentru intervenţii, fapt care presupune mici sacrificii în viaţa personală. Familia o înţelege şi îi este alături mereu.

Ca orice poliţist din trupele speciale, Aura s-a confruntat cu indivizi periculoşi, la descinderi sau la alte misiuni specifice. Aura şi-a început cariera în Poliţie în urmă cu aproape şase ani, când a absolvit şcoala de subofiţeri de la Câmpina.

(Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și