Au început plantările. Pomi și plante perene vor fi plantate la Buzău

Au început plantările. Pomi și plante perene vor fi plantate la Buzău

Municipiul Buzău și-a propus să devină neutru din punct de vedere climatic în următorii 10 ani. Au fost plantați deja 30.000 de pomi și plante perene în noul parc din vecinătatea Parcului Tineretului prin Asociația „Pădurea Copiilor”. Plantările au început și în Crâng, în regim silvic.

Buzăul își crește coeficientul de „verde” pentru ca în următorii ani Municipiul să devină neutru din punct de vedere climatic, prin plantarea de copaci dar și a multor plante perene, precum și prin amenajarea unor lucii de apă.

În zona învecinată cu Parcul Tineretului și cu viitorul Aquapark au fost plantați și cireși japonezi, o așa numită pădure de ,,buzunar, inspirată de biologul japonez AKIRA MIYAWAKI, care reproduce fidel ecosistemele naturale locale și accelerează procesul natural de dezvoltare a pădurii de până la 10 ori”.

Și în Pădurea Crâng au fost demarate plantările de copaci în locul celor bolnavi sau uscați care au fost extrași din pădure și din parc în ultima perioadă de timp.

Lucrările au început încă de săptămâna trecută și sunt făcute în regim silvic.

Tot în această perioadă de timp vor fi plantați pomi și în oraș, în locul celor tăiați din motive obiective.

Ilustrații de azi Toma Plantări, din 28 nov Imagini Crâng și din 3 dec Străzi Aleea Parcului…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și