ATI ȘI PATURILE DE COVID, OCUPATE. NICI VORBĂ DE SUPLIMENTAREA LOCURILOR

ATI ȘI PATURILE DE COVID, OCUPATE. NICI VORBĂ DE SUPLIMENTAREA LOCURILOR

Criza locurilor de pe secția ATI-COVID a celei mai mari unități spitalicești din județul Buzău este departe de a fi rezolvată. Locurile se eliberează doar în cazul în care vreun pacient moare. Și paturile destinate bolnavilor cu forme medii de coronavirus sunt ocupate în totalitate.

terapie 2Cele mai importante secții COVID ale Spitalului Județean de Urgență Buzău traversează una dintre cele mai grele perioade de la începutul pandemiei. Din cauza lipsei locurilor destinate bolnavilor cu forme grave, personalul medical de la Terapie Intensivă abia mai face față solicitărilor. Medicii sunt puși în fața unor decizii grele, atunci când un pacient în stare critică are nevoie de intervenție pe ATI, unde nu mai sunt paturi disponibile. Transferul la altă unitate medicală este singura soluție.

Și la Unitatea de Primiri Urgențe se resimte valul continuu de îmbolnăviri din această perioadă. Pacienții cu simptome specific COVID trebuie să aștepte ore în șir, în ambulanțe sau în mașinile proprii, până au acces la containerele din curte sau până când intră pe traseul obligatoriu al efectuării de analize. La secția de Boli Infecțioase, aceeași situație: toate paturile sunt ocupate.

În tot acest tablou continuu se conturează și neputința autorităților. În ciuda situației critice, nu se poate pune problema, deocamdată, suplimentării locurilor destinate pacienților care au nevoie de terapie intensive sau a paturilor pentru bolnavii cu forme care necesită supraveghere într-o unitate medicală. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și