ArtCreator la Muzeu. Un nou proiect a luat naștere la Centrul Muzeal Brătianu

ArtCreator la Muzeu. Un nou proiect a luat naștere la Centrul Muzeal Brătianu

Tinerilor artiști de la „Arte” li s-a oferit prilejul de a-și exersa talentul la atelierul de creație amenajat pentru ei de Muzeul Județean. Prima zi a proiectului ArtCreator a debutat cu o clasă de elevi de la secția de Arte Vizuale a Liceului de Arte „ Margareta Sterian”. În viitorul foarte apropiat, publicul va avea acces în atelier și va putea să aibă un dialog cu creatorii și să-i urmărească în timpul actului artistic.

Un nou proiect conceput de cei de la Muzeul Județean Buzău a debutat la Centrul Muzeal „IC Brătianu”, unde un spațiu luminos a fost transformat în atelier de creație artistică.

ArtCreator oferă vizitatorilor interesați un prilej aproape unic de a intra în dialog cultural cu tinerii artiști și de a-i urmări încă din etapa de creație artistică.

În prima zi a proiectului, cei care au venit să picteze la Centrul Muzeal au fost elevi de clasa a IX-a de la secția de Arte Vizuale de la „Margareta Sterian”

Programul ArtCreator este primul de acest fel din România, care încurajează actul de creație și care le oferă tinerilor artiști vizibilitate și atenție.

Totodată, prin acest program cultural tinerii artiști sunt încurajați să rămână în sfera de creație  artistică și să își continue studiile în acest domeniu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și