Aproape de inaugurare. Podul CFR de la Metalurgica se apropie de finalizare

Aproape de inaugurare. Podul CFR de la Metalurgica se apropie de finalizare

Pe podul peste calea ferată de la Metalurgica a fost turnat covorul asfaltic. Se mai fac lucrări de finisare la rosturi și la parapetul de protecție. Lucrarea va fi recepționată săptămâna viitoare.

S-a turnat stratul de uzură pe carosabilul de pe pasajul CFR de la Metalurgica și, în prezent se lucrează la montarea rosturilor de dilatație și se finisează parapetul de protecție.

Inspectoratul de Stat în Construcții și Comisia de recepție vor fi convocate la începutul săptămânii viitoare pentru recepția finală.

Probele de rezistență au fost deja efectuate iar construcția a trecut testul cu brio.

Pentru ca circulația auto să poată fi redeschisă pe pod, Urbisul a început deja asfaltarea bretelelor de acces.

Odată cu redeschiderea podului peste calea ferată, traficul auto, în special cel de mare tonaj, se va muta prin zona industrială și va decongestiona orașul.

Termenul de finalizare pentru pasajul CFR de la Metalurgica era luna august 2022, dar constructorul a reușit să economisească timp și să-l predea, probabil, chiar săptămâna viitoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și