Astăzi, în şedinţa extraordinară a CLM au fost aprobate mai multe proiecte în legătură cu Compania de Apă. A fost aprobată şi efectuarea unui audit juridic şi economico-financiar, în beneficiul municipiului Buzău. Primarul Constantin Toma a cerut în mod expres demisia directorului executiv Ionel Tescaru de la conducerea societăţii.

Valul de schimbări la vârf din Primăria Buzău şi din societăţile acesteia nu va ocoli nici Compania de Apă, în care municipiul Buzău este acţionar majoritar.
În cazul în care, directorul Tescaru, aflat în vacanţă undeva prin Grecia, va refuza să îndeplinească, întocmai şi la timp, rugămintea primarului, situaţia se va complica.
Buzăul deţine recordul nedorit de a livra cetăţenilor cea mai scumpă apă potabilă din ţară, ceea ce aduce un profit indiscutabil societăţii.
Primarul Constantin Toma a fost mandatat astăzi în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal să reprezinte municipalitatea în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008”.
Această Asociaţie, formată în jurul Companiei de Apă, are posibilitatea de a produce modificări în Adunarea Generală a societăţii şi în conducerea acesteia.
Tot astăzi, a fost aprobat şi un audit juridic şi economico-financiar la Companie, pentru perioada 2008 – 2016.
Primarul Buzăului afirmă că trebuie stopată risipa din această societate buzoiană, care are 870 de angajaţi şi al cărei director avea un salariu net de 175 de milioane vechi.
După ce municipalitatea îşi va recâştiga drepturile conferite de lege ca acţionar majoritar în Compania de Apă, preţul şi calitatea apei la Buzău se vor putea înscrie în limite decente. (Corneliu Floriceanu)



