Apă mai ieftină. De la 1 ianuarie toți buzoienii vor plăti mai puțin

Apă mai ieftină. De la 1 ianuarie toți buzoienii vor plăti mai puțin

După cum promiteau gospodarii orașului, de la începutul anului viitor apa va fi mai ieftină atât în Buzău, cât și pentru toți abonații Companiei de Apă din tot județul. De la 1 ianuarie, prețul va ajunge la 9,59 lei pe metrul cub. În ultimii ani Compania buzoiană a avut finanțări europene de circa 600 milioane de euro.

Începând de la 1 ianuarie 2026 prețul apei va fi redus la Buzău cu 6,61%, la care se adaugă 2,75% însemnând inflația.

Așadar reducerea reală va fi de 3,86%, adică circa 9,69 lei pe metrul cub.

Reducerea prețului la apă este posibilă și ca urmare a deciziei Consiliului Local Municipal din anul 2019, prin care a fost aprobată strategia de tarifare.

Totul a fost posibil și ca urmare a investițiilor, cele din Programul Operațional Infrastructură Mare fiind cele mai importante, cu ponderea cea mai ridicată, care au permis înlocuirea rețelelor de apă perimate, cu pierderi mari.

În ultimii ani, la Compania de Apă au fost aduse finanțări de circa 600 de milioane de euro, din care 40 de milioane doar pentru municipiul Buzău.

Un comentariu la: “Apă mai ieftină. De la 1 ianuarie toți buzoienii vor plăti mai puțin

  1. 9,59 lei cu sau fără TVA? Sigur fără TVA! La acest preț se adaugă canalizarea!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și