În ultima săptămână, a crescut numărul cazurilor de gripă în județul Buzău, fapt demonstrat de numărul mare de internări în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean.
În prezent, 19 persoane sunt internate în spital după ce, zilele trecute, au fost diagnosticate cu gripă. Este vorba despre forme severe de gripă, care au necesitat îngrijire sub supravegherea medicilor specialiști.
În județul Buzău, ca de altfel în toată țara, numărul cazurilor de gripă a crescut după revenirea copiilor la școală, după vacanța de iarnă. Totodată, cei mai mulți buzoieni încă nu s-au vaccinat antigripal. Specialiștii spun că nici acum nu este târziu să ne imunizăm împotriva gripei.
Deaorece gripa este o boală imprevizibilă, ea poate duce la complicaţii grave în doar câteva ore. Sfatul medicilor pentru a evita internarea în spital este să respectăm câteva măsuri elementare de protecție.
În acest moment, 154 de buzoieni se află în evidențele D.S.P. Buzău după ce au fost diagnosticați cu o formă de gripă. În același timp, rapoartele oficiale mai arată că 37 de buzoieni sunt infectați cu Covid19, însă doar în cazul a 5 dintre aceștia a fost nevoie de internare în spital.


