Ne paște o scumpire a pâinii, spun la unison producătorii de cereale și cei din panificație, din cauza secetei și a căldurii nefirești din această toamnă. Fermierii abia reușesc să înființeze plantațiile de toamnă, din cauza solului extrem de uscat. Mai grav este că grâul abia semănat nu dă deloc semne că încolțește, așa cum trebuia să se întâmple la sfârșit de octombrie, iar lipsa precipitațiilor ar putea compromite întregul an agricol.
De o jumătate de tonă de făină are nevoie această brutărie din comuna buzoiană Mărăcineni pentru a produce cel puţin o mie de pâini pe zi, atât cât este cererea în magazinele de desfacere pe care le aprovizionează de două ori pe zi. Foloseşte numai făină albă de calitate, din care prepară trei tipuri de pâine coaptă la vatră, în diferite gramaje.
Brutăriile, precum cea din Mărăcineni, îşi permit să menţină preţurile neschimbate la pâine, atât timp cât încă folosesc materia primă din stoc. Acolo unde făina a fost cumpărată cu mai puțin de doi lei kilogramul, în cantități mari, o pâine de 400 sau 500 de grame nu costă mai mult de trei lei. Prețurile nu vor rămâne mult timp așa, cred brutarii, din cauza problemelor din agricultură, cauzate de secetă și căldura nefirească din octombrie.

Din păcate, vin deja vești proaste dinspre agricultorii din sud-estul țării, unde seceta face ravagii pe câmp, de câțiva ani. Grâul semănat în această perioadă pe un sol extrem de uscat nu va răsări fără un strop de ploaie. Fermierii sunt practic la mila naturii!
Georgian Calotă, fermier din comuna Balta Albă, spune că până la sfârșitul anului apar indicii care ne vor lămuri dacă vom avea grâu sau nu în vara anului viitor. În cazul în care semnalele vor fi negative, acestea vor influența imediat prețul la grâu și la produsele de panificație.

Nu doar la înființarea culturii de grâu sunt probleme, ci și la rapiță. Aceasta a fost semănată în august și nu a încolțit decât pe terenurile irigate. Din cauza terenului foarte uscat, lucrările agricole, precum aratul, discuitul și semănatul, au necesitat costuri de două ori mai mari decât au fost în anii agricoli buni.


