Doamna Genica Lefter este expert contabil şi are biroul într-un bloc din centrul oraşului.
Ieri la prânz a fost bătută cu sălbăticie de un adolescent, elev al unuia dintre liceele aflate în apropiere. Aceasta le ceruse elevilor gălăgioşi, adunaţi sub ferestrele ei să facă linişte sau se se mute în alt loc.
Discuţia a degenerat şi femeia a ieşit afară cu o găleată de apă. Exasperată de obrăznicia şi de limbajul suburban al adolescenţilor, femeia a aruncat cu apă înspre ei.
Lovită cu piatra în cap, femeia a căzut la pământ după ce şi-a pierdut cunoştinţa. Au ajutat-o vecinii şi fiul dânsei, înainte de sosirea salvării care a transportat-o la spital.
Doamna Lefter a ieşit din spital şi este hotărâtă să-şi găsească dreptatea. A fost la IML, şi-a scos un certificat medico-legal, apoi va face plângere penală.
Şi preşedintele Asociaţiei de proprietari crede că unii adolescenţi au fost scăpaţi din mână, atât de părinţi, cât şi de profesori, iar grupurile în care aceştia se adună încep să semene din ce în ce mai mult cu găştile de cartier.
Grupurile de elevi sunt din ce în ce mai întâlnite prin anumite zone din oraş iar fenomenul ar trebui să atragă mai mult atenţia autorităţilor dar şi a Inspectoratului şcolar şi, mai ales a părinţilor.
Faptul că elevii din aceste grupuri au început să devină agresivi este deja un semnal de alarmă şi ar fi timpul ca el să fie auzit, până nu va fi prea târziu.
(Corneliu Floriceanu)


