În speranţa că tot mai puţini buzoieni vor cădea pradă înşelăciunilor, poliţiştii de la Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au mers astăzi în Parcul Tineretului pentru a da în vileag cele mai răspândite metode ale escrocilor.
“Accidentul”, “Premiile condiţionate” , “Coletul “ sau falsele campanii umanitare au fost doar câteva dintre tertipurile deconspirate în cadrul acţiunii de astăzi. Acţiunea face parte dintr-o campanie mai amplă, intitulată sugestiv “Infractorii te pot cunoaste mai bine decât crezi”.
Locaţia a fost aleasă deoarece este un loc preferat de buzoieni, pe perioada sezonului estival
La acţiune au luat parte poliţişti care activează şi în alte compartimente, precum Antidrog sau Rutier, care au oferit celor prezenţi în parc, fie ei părinţi, bunici sau copii, scurte lecţii cu privire la conduita din trafic, sau la pericolul la care se expun atunci cînd aleg să consume droguri.
Acţiunile de prevenire vor fi derulate pe toată perioada sezonului estival. De altfel, special pentru această perioadă, oamenii legii desfăşoară o campanie intitulată “Vacanţa în siguranţă”


