Grav accident de circulaţie petrecut astăzi pe DN 2 Euro 85 în localitatea Poşta Câlnău. Un tir oprit la o trecere de pietoni a fost lovit puternic în spate de o cisternă încăcată cu motorină al cărei şofer nu a păstrat distanţa în mers. Poliţiştii şi pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, însă, din fericire supapele cisternei au rămas închise şi nu a existat pericolul unei explozii. În urma impactului, şoferul cisternei a fost rănit şi a fost transporat la spital.
Accidentul s-a petrecut în jurul prânzului pe DN 2 Euro 85 în localitatea Poşta Câlnău. Şoferul unui tir a oprit pentru a da prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar in traversare pe trecerea de pietoni, moment în care a fost izbit cu putere în spate de o cisternă încărcată cu motorină.
Localnicii din zonă au auzit bubuitura puternică şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Ei au fost şi cei care au decuplat bornele bateriei cisternei pentru a nu se produce un incendiu, sau chiar o explozie.

Pompierii au sosit imediat la faţa locului şi au asigurat zona pentru a fi pregătiţi să intervină în cazul în care ar fi existat scurgeri de motorină din cisternă, însă, din fericire, supapele au rămas închise în urma impactului.
Circulaţia în zonă a fost oprită timp de aproape o oră, după care s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens de mers.
(Mirela Copariu)


