A ATACAT UN TAXIMETRIST CU SECERA. TINEREI NU ÎI ERA ÎMPĂRTĂŞITĂ DRAGOSTEA

A ATACAT UN TAXIMETRIST CU SECERA. TINEREI NU ÎI ERA ÎMPĂRTĂŞITĂ DRAGOSTEA

O scenă incredibilă s-a petrecut ieri în plină stradă în cartierul Dorobanţi. O tânără  a atacat ca din senin un taximetrist cu o seceră şi chiar i-a lovit maşina de serviciu. Intervenţia promptă a poliţiştilor locali a dezamorsat conflictul. Tânăra s-ar fi îndrăgostit de taximetrist şi l-a sunat de mai multe ori, însă acesta nu îi răspundea pe măsura aşteptărilor ei. Ieri, bărbatul ar fi ameninţat-o că o va da pe mâna soţiei sale, motiv pentru care tânăra a venit înarmată cu secera. Femeia s-a ales acum cu dosar penal.

secureScandalul a izbucnit ieri în staţia de taxiuri din cartierul Dorobanţi II. O tânără care ar fi făcut o pasiune pentru un taximetrist a venit înarmată cu o seceră, a început să dea în maşină şi l-a ameninţat pe bărbat că îl loveşte.

Bărbatul susţine că femeia, pe care a cunoscut-o în timpul unei curse, s-ar fi îndrăgostit de el. El nu i-a răspuns avansurilor, iar tânăra a început să îl ameninţe şi să îl jignească la telefon. Ieri, femeia a venit înarmată cu secera şi a început să lovească maşina.

De partea cealaltă, femeia susţine că bărbatul ar fi chemat-o să stea de vorbă şi ar fi ameninţat-o că îşi pune sora şi soţia să o bată. Femeia susţine că a plecat de acasă cu secera pentru a se apăra.

Poliţiştii locali au intervenit cu promptitudine şi au dezamorsat conflictul. Mai mult decât atât, au găsit asupra tinerei secera cu care aceasta l-a atacat pe taximetrist.

Femeia a fost amendată de poliţiştii locali, iar acum este cercetată pentru distrugere. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și